DESPRE
Acum TV – televiziune regională
ACUM TV a fost conceput ca un post de televiziune ce se adreseaza unei categorii specifice de ascultatori. Suntem convinsi ca am obtinut succesul si piata careia i-a fost destinat cu ajutorul unui produs ale carui argumente principale, credem cu tarie, sunt calitatea, impartialitatea si operativitatea.
Zona de difuzare
Programul ACUM TV este difuzat in municipiile Bacau, Onesti și Moinești, precum si in orasele Comănești, Tg. Ocna, Dărmănești si Slanic Moldova. Zona rurală a județului este și ea, acoperită în cea mai mare parte.
Aria de acoperire teritoriala a postului este de aproximativ 2/3 din teritoriul judetului Bacau si este in continua crestere.
Potentialul de audienta al ACUM TV este de aproximativ 300.000 de telespectatori, targetul declarat fiind populatia activa, cu vârste cuprinse între 16 si 55 de ani.
Grila de programe
Prin programele sale, ACUM TV se implica activ in popularizarea si explicarea fenomenelor economico-sociale si politice. Acestea au fost percepute destul de deformat si nu de putine ori cu ostilitate si rea-vointa. Chiar daca grila de programe este axata in principal pe stiri si informatii, se fac auzite idei in emisiuni specializate (stiri, actualitati, talk show-uri). Invitații sunt consilieri locali, primari, presedinti de partide, consilieri judeteni, deputati, senatori și ministri.
Pentru aceasta a fost elaborata o grila de programe care sa raspunda cerintelor unui numar cat mai mare de telespectatori. Programele sunt variate, ofera atat informatii de ultima ora, cat si divertisment sau programe interactive.
Programul este acoperit in principal de productii proprii si cuprinde editii de stiri locale și talk show-ri live. Dupa cele minim 10 ore de televiziune activa, ACUM TV abordeaza videotextul ca mijloc secundar de informare a telespectatorilor cu privire la viata artistica, sociala si comerciala a judetului.
Asa cum au demonstrat si sondajele, telespectatorii manifesta un interes tot mai crescut pentru emisiunile ce vizeaza aspectul social.
Postul ACUM TV propune subiecte incitante in egala masura pentru femei si barbati de toate varstele. Alaturi de echipa tehnica, reporterii ACUM TV sunt mereu in alerta pentru a fi primii care transmit informatii de ultima ora.
Prezența online
Activitatea postului s-a extins de-a lungul anilor în mediul online, ca suport suplimentar al difuzării programelor tv. Dar, de cele mai multe ori prezența noastră online depășește ca volum prezența pe cablu, dat fiind posibilitatea de a relata imediat știrile de la fața locului. Astfel, evenimentele locale speciale sunt transmise in direct din locatie.
Odata cu aparitia sa, ACUM TV a declansat si sustinut campanii de presa, a prezentat opinii, devenind lider de opinie si comercial zonal.