13 octombrie – Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre

13 octombrie – Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre
La data de 13 octombrie, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională pentru
Reducerea Riscului de Dezastre, stabilită de Organizația Națiunilor Unite cu scopul de a promova o cultură
globală a prevenirii și pregătirii în fața dezastrelor naturale sau tehnologice. Această zi reprezintă un moment
de reflecție și acțiune, prin care se subliniază importanța eforturilor comune depuse pentru reducerea
vulnerabilităților, consolidarea capacităților de răspuns și protejarea vieților omenești.
Reducerea riscului de dezastre nu presupune doar intervenția în situații de urgență, ci mai ales
identificarea, evaluarea și diminuarea cauzelor care pot genera evenimente cu impact major asupra populației
și mediului. Prin activități constante de informare, educare și pregătire, se urmărește formarea unei culturi a
prevenției, în care fiecare cetățean devine conștient de rolul său în protejarea propriei vieți și a celor din jur.
Pentru a marca această zi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE”
al județului Bacău desfășoară o serie de activități menite să aducă în prim-plan importanța prevenirii și a
comportamentului responsabil în fața riscurilor.
Astfel, în perioada 11- 13 octombrie a.c se va organiza Ziua Porților Deschise la nivelul tuturor
Detașamentelor de Pompieri din cadrul Inspectoratului (Bacău, Onești, Podu Turcului, Moinești și Comănești)
unde va avea loc prezentarea tehnicii și mijlocelor de intervenție precum și distribuirea de materiale de
informare preventivă dedicată copiilor.
In data de 13 octombrie a.c se va organiza un execițiu amplu de simulare în cazul producerii unui cutremur în
toate unitățile școlare din județul Bacău, cu implicarea personalului de specialitate în domeniul situațiilor de
urgență de la nivelul administrației publice locale.
Totodată vor avea loc instruiri practice privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical în situații de
urgență, în unitățile de învățământ din județul Bacău.
De asemenea se vor desfășura acțiuni de informare preventivă în unitățile de învățământ și în centrele
comerciale, în cadrul cărora vor fi distribuite materiale de informare preventivă dedicate copiilor.
Pentru o informare corectă și completă privind modul de comportare în diferite situații de urgență, în
cadrul acestor acțiuni de informare preventivă, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma
www.fiipregatit.ro, precum și să utilizeze aplicația mobilă DSU, disponibile gratuit, care oferă sfaturi utile,
ghiduri de acțiune și notificări în timp real
Un accent deosebit este pus pe activitățile de prevenire desfășurate în rândul copiilor, întrucât formarea
acestor deprinderi de la cele mai fragede vârste contribuie la dezvoltarea unei generații responsabile, capabile
să reacționeze corect în situații de urgență și să devină, la rândul ei, un factor activ de siguranță în comunitate.
Prin aceste acțiuni, se urmărește creșterea gradului de conștientizare privind necesitatea adoptării
măsurilor preventive, precum și consolidarea colaborării dintre instituțiile responsabile, autoritățile locale și
comunitate.
Importanța reducerii riscului de dezastre este incontestabilă: fiecare acțiune de prevenire salvează vieți,
reduce pierderile materiale și contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților. Prevenirea nu este doar o
obligație instituțională, ci o responsabilitate comună. Doar prin informare corectă, implicare și solidaritate
putem construi o societate mai sigură, mai pregătită și mai rezilientă în fața provocărilor generate de dezastre.





