2 februarie 2022 – Ziua Mondiala a Zonelor Umede

Marti, 2 februarie 2022, APM Bacău sărbătoreste Ziua Mondială a Zonelor Umede, stabilită prin Convenția semnată la Ramsar în Iran în anul 1971, document ratificat de România prin Legea 5 / 1991. Obiectivul declarat al Convenției este acela de conservare a zonelor umede care servesc ca habitat al florei și faunei acvatice și pentru că acestea constituie resurse importante de valoare economică, naturală, științifică și recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.
Tema anului 2022: Gestionăm Zonele Umede pentru Oameni și Natură, este un apel urgent pentru creșterea investițiilor financiare, umane și a capitalului politic pentru conservarea zonelor umede în scopul utilizării întelepte și sustenabile.
La ora actuală, zonele umede sunt în declin și dispar de trei ori mai repede decât pădurile; 35% din zonele umede mondiale s-au pierdut începând cu anii ’70. Utilizarea durabilă a zonelor umede presupune o înțelegere a factorilor care conduc la degradarea și dispariția acestora pentru a acționa direct asupra cauzelor: asanarea și umplerea, poluarea, supra-extracția de apă, supra-pescuitul și schimbările climatice.
Zonele umede susțin umanitatea și natura cât și dezvoltarea economică și socială prin multiple servicii.
De ce contează zonele umede? Deoarece:
o Vegetația lor filtrează poluanții, făcând apa potabilă,
o Asigură surse de hrană pentru cca. un miliard de oameni,
o Asigura majoritatea apei proaspete,
o Asigură materii prime și medicamente,
o Sunt scuturi naturale care țin piept schimbărilor climatice și a efectelor acestora,
o Asigură spații pentru recreere, angajamente culturale și beneficii pentru sanitatea mintală în urma interacțiunii cu natura,
o 40% din speciile de plante și animale de pe pământ trăiesc, se hranesc și se înmulțesc în zonele umede.





