ACCIDENT CU DOI MORȚI : IMPACTUL FATAL CU GLISIERA METALICĂ

ACCIDENT CU DOI MORȚI : IMPACTUL FATAL CU GLISIERA METALICĂ
Din verificările realizate de polițiștii Biroului Autostrăzi, s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, conducătorul unui autoturism, circula pe sensul dinspre București spre Pitești, când a intrat pe breteaua de ieșire către zona Podul Viilor din Pitești, pe un tronson cu curbă și în coborâre, osibil pe fondul neadaptării vitezei, vehiculul a lovit glisiera metalică de protecție.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost proiectat peste glisieră, ajungând în zona spațiului verde dintre bretelele de intrare și ieșire ale autostrăzii. Ulterior, vehiculul s-a rostogolit și a luat foc.
La intervenția serviciilor de urgență, după stingerea incendiului, în habitaclul autovehiculului au fost găsiți decedați ambii ocupanți: conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, și pasagera din dreapta, o femeie de 56 de ani.
Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele ce au condus la producerea acestui tragic accident rutier.
Poliția rutieră face apel la șoferi să circule cu maximă prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a evita astfel de tragedii.