ACTUALITATEUltima ORA

Accident mortal în Târgu Ocna: o femeie de 76 de ani a murit după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni

Accident mortal în Târgu Ocna: o femeie de 76 de ani a murit după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni

Tragedie în Târgu Ocna

O femeie de 76 de ani și-a pierdut viața, Duminica, 2 noiembrie , la ora 8,00, într-un accident rutier petrecut pe una dintre străzile principale ale orașului.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, un bărbat de 66 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins și accidentat o femeie care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni marcată corespunzător.

În urma impactului, victima a fost grav rănită. La fața locului au intervenit de urgență echipajele de ambulanță și poliție, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul femeii.

Șoferul nu consumase alcool

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, au precizat reprezentanții poliției. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, conform procedurilor legale.

Polițiștii au deschis dosar penal

Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Din primele verificări, un conducător auto în vârstă de 66 de ani ar fi surprins și accidentat o femeie de 76 de ani care traversa regulamentar strada, pe marcajul pietonal. Din nefericire, victima a decedat. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura