Accident rutier cu 5 răniți
Marti, 2 iulie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în comuna Zemeș a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări a reieșit că, un localnic de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117, dinspre mun. Moinești spre com. Zemeș, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 5 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 51 de ani, toate aflate în autoturism. Cei în cauză au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.