Accident grav în Ceahlău: autoturism răsturnat, o femeie și un copil răniți
de Acum TV

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 28 ianuarie, în jurul orei 09:20, în satul Bistricioara, comuna Ceahlău, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă.
Evenimentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, care au ajuns cu o autospecială de stingere dotată cu module pentru descarcerare și prim ajutor. Au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoturism se aflau deja în afara vehiculului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 38 de ani și o fetiță de 4 ani, care au necesitat îngrijiri medicale. Victimele au fost evaluate la fața locului de către personalul medical, apoi preluate de echipajul SAJ și transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, astfel încât să fie eliminat orice risc suplimentar în zona accidentului. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, în cadrul cercetărilor demarate.





