Breaking News: Băcauan cu ordin de protecție, acuzat de amenințarea soției
O bacauanca a trăit momente de groază când soțul ei a încălcat ordinul de protecție și a revenit acasă și a amenințat-o. Femeia a fost nevoită să ceară ajutorul polițiștilor, care au intervenit prompt pentru a o proteja și a-l aresta pe bărbatul agresiv.
Soțul femeii a ignorat cu bună știință ordinul de protecție și a revenit la domiciliul conjugal, punând în pericol siguranța femeii.
Breaking News: Bacauan cu ordin de protecție, acuzat de amenințarea soției
„La data de 02 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au constatat faptul că, un bărbat din localitate ar fi încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa, de către Judecătoria Bacău.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul, deși avea ordin de protecţie prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 de metri faţă de soția, cei doi copii minori și de locuinţa acestora, a revenit la domiciliu.
în care este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și amenințare, fiind reținut pentru 24 de ore. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.