Centru de zi pentru vârstnici, finalizat la Mănăstirea Cașin. Investiție de peste 1,5 milioane de euro prin PNRR
de Acum Tv

Centru de zi pentru persoane vârstnice, finalizat la Mănăstirea Cașin. Investiție de peste 1,5 milioane de euro din fonduri europene
Un proiect important pentru comunitatea din Mănăstirea Cașin a fost finalizat. Este vorba despre „Centrul de zi pentru persoane vârstnice”, o investiție de peste 1,5 milioane de euro, realizată cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.
Noul centru este destinat sprijinirii persoanelor vârstnice și vulnerabile din comunitate și urmărește să ofere servicii care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor. Finalizarea investiției a fost anunțată și de reprezentanții PSD Bacău, care au subliniat importanța accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților locale.
„Obiectivul reprezintă un proiect important pentru comunitate, destinat sprijinirii persoanelor vârstnice și vulnerabile și care demonstrează că, atunci când există implicare și colaborare, fondurile europene se transformă în investiții concrete pentru oameni”, a precizat deputatul Vasile Budacă.
În același mesaj este evidențiată implicarea primarului comunei Mănăstirea Cașin, George Bucur, în realizarea investiției, precum și sprijinul acordat proiectului la nivel guvernamental de Simona Bucura-Oprescu și Florin Manole.
„Îl felicit pe primarul George Bucur pentru implicarea și determinarea de care a dat dovadă în implementarea acestui proiect. Mulțumesc miniștrilor PSD Simona Bucura-Oprescu și Florin Manole pentru susținerea acestui proiect, precum și pentru sprijinul acordat și altor investiții importante din județul Bacău”, mai precizează deputatul Budacă.
Reprezentanții PSD Bacău susțin că, în ciuda perioadei economice dificile, investițiile în comunitățile locale trebuie să continue, prin colaborarea dintre administrațiile locale și autoritățile centrale. Prin realizarea noului centru, Mănăstirea Cașin beneficiază de o investiție socială de peste 1,5 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, care va putea oferi sprijin persoanelor în vârstă și celor aflate în situații vulnerabile.





