VIDEO COD ROȘU DE INTERVENȚIE – INCENDIU MASIV LA MATERNITATEA CUZA VODĂ IAȘI : MAME ȘI BEBELUȘI EVACUATE DE URGENȚĂ

COD ROȘU DE INTERVENȚIE – INCENDIU MASIV LA MATERNITATEA CUZA VODĂ IAȘI : MAME ȘI BEBELUȘI EVACUATE DE URGENȚĂ
Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, una dintre cele mai mari unități medicale de acest tip din Moldova. Flăcările au cuprins Corpul A, aflat în clădirea principală, iar pompierii au fost alertați imediat.
Potrivit primelor informații, mai multe saloane în care se aflau femei care tocmai au născut au fost evacuate de urgență. Mamele, cu bebelușii în brațe, au fost scoase din saloane de personalul medical și echipele de intervenție, în timp ce Planul Roșu de Intervenție a fost activat pentru a permite mobilizarea rapidă a resurselor de salvare.
Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului și acționează pentru stingerea incendiului și limitarea pagubelor.
Deocamdată nu există informații oficiale despre eventuale victime sau persoane rănite. Autoritățile urmează să stabilească de la ce a pornit focul și dacă au existat deficiențe în sistemul de prevenire a incendiilor.
Vom reveni cu amănunte pe măsură ce apar noi date despre acest incident care a pus în pericol viețile mamelor și nou-născuților din Maternitatea „Cuza Vodă”.
Sursa video : facebook Vasile Pantea





