Cultură & EducațieUltima ORA

Consiliul Eparhial s-a întrunit la Roman

La Centrul eparhial de la Roman a avut loc joi, 25 ianuarie 2024, întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În sala de ședințe a reședinței arhiepiscopale de la Roman, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc joi, 25 ianuarie, începând cu ora 11.00, întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în ședința de lucru premergătoare Adunării Eparhiale.

Întrunindu-se cvorumul, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a declarat ședința ca fiind statutar întrunită.

Responsabilii sectoarelor din Administraţia Eparhială au prezentat o sinteză a activității desfășurate din 2023, acoperind domenii precum administrativ-economic, pastoral-misionar, cultural-educațional și social-filantropic. În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute aspecte financiar-contabile atât la nivelul Centrului eparhial, cât și al subunităților. A doua parte a lucrărilor a inclus analiza propunerilor de proiecte și programe pentru implementarea hotărârilor Sfântului Sinod referitoare la „Anul Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

Ierarhul a subliniat că și în 2024, în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vor fi desfășurate programe cultural-catehetice și social-filantropice, invitând pe toți cei ce iubesc Biserica să se implice. În încheiere, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a exprimat recunoștința față de colaboratorii laici și preoții Centrului eparhial pentru sprijinul acordat în menținerea vieții și activităților eparhiei în anul precedent.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura