Corp de liceu reabilitat și inaugurat la Onești. „Clase ale viitorului”, dotate cu tehnologie modernă
de Acum Tv

Corpul C al liceului, inaugurat după reabilitare la Onești. „Clase ale viitorului” pentru elevi
Un nou spațiu de învățământ modernizat a fost inaugurat la Onești. Corpul C al liceului a fost reabilitat și dotat cu mobilier și tehnologie modernă, iar autoritățile locale anunță că investițiile vor continua și la celelalte corpuri ale unității de învățământ.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare, oficiată de un sobor de preoți. În rugăciunile rostite au fost binecuvântați dascălii, elevii, cei care au contribuit la realizarea investiției, dar și spațiile în care se va desfășura procesul educațional.
Părintele protopop Nicolae Zaharia a pus accentul pe rolul școlii în formarea și luminarea tinerilor, cerând binecuvântare pentru cei care vor preda și vor studia aici.
Pr. Nicolae Zaharia, protopop: „Binecuvintează școala aceasta, binecuvintează-i pe învățătorii ei, strălucește în inimile celor ce vor studia aici.”
La inaugurare au participat reprezentanți ai administrației locale, conducerea unității de învățământ, cadre didactice și reprezentanți ai celor implicați în realizarea proiectului. Primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu a felicitat personalul Primăriei care s-a ocupat de proiectare și de atragerea fondurilor, constructorul care a dus proiectul la bun sfârșit, dar și conducerea și colectivul liceului pentru activitatea desfășurată.
Un mesaj important a venit și din partea Irinei Anghel, director în cadrul Primăriei Onești, care a precizat că inaugurarea Corpului C reprezintă doar o etapă dintr-un proiect mai amplu de modernizare a întregii unități. Potrivit acesteia, pentru Corpul B finanțarea este deja asigurată, iar mobilierul este pregătit, în timp ce administrația locală este aproape de obținerea finanțării și pentru Corpul A.
Irina Anghel, director în cadrul Primăriei Onești: „Astăzi inaugurăm doar Corpul C, dar facem toate eforturile ca, la un moment dat, cât de repede se poate, să ne uităm de la intrarea principală și să le vedem pe toate realizate.” Reprezentanta administrației locale a transmis că municipalitatea intenționează să continue investițiile până când întreaga unitate de învățământ va fi modernizată. „Într-o perioadă foarte scurtă o să începem lucrările la Corpul B, pentru care avem deja finanțare, pentru care avem și mobilierul pregătit. Suntem aproape de finanțare pentru Corpul A, dar nu plecăm de aici până nu finalizăm în integralitate toate lucrările. Este o instituție foarte frumoasă și trebuie să-i redăm valoarea”, a declarat Irina Anghel. Aceasta a precizat că, acolo unde a fost necesar, au fost alocate și fonduri din bugetul local, subliniind că principalii beneficiari ai tuturor acestor investiții sunt copiii. „Sunt convinsă că atât dumneavoastră, cât și copiii, ca beneficiari finali, merită și o să facem toate eforturile ca lucrurile acestea să se întâmple”, a mai transmis Irina Anghel.
Pe lângă reabilitarea clădirii, noile spații au beneficiat și de dotări. Mobilierul a fost asigurat prin intermediul Primăriei, din fonduri PNRR, iar sălile de clasă sunt echipate cu tehnologie adaptată cerințelor actuale ale procesului educațional.
Directorul liceului, prof. Adrian Podaru, spune că elevii vor învăța acum în spații care pot fi considerate adevărate „clase ale viitorului”.
Prof. Adrian Podaru, directorul liceului: „Practic, suntem în niște clase ale viitorului. Nu mai este învățământul care era acum 20-30 de ani. Totul s-a schimbat și noi, cadrele didactice, trebuie să ne adaptăm la digitalizarea aceasta.” Directorul a vorbit și despre apariția inteligenței artificiale și despre provocarea pe care noile tehnologii o reprezintă pentru școală. În opinia sa, acestea trebuie integrate în procesul educațional astfel încât să îi ajute pe elevi să învețe și să se pregătească pentru o societate aflată într-o continuă schimbare. „Tot ați auzit de AI. Trebuie să-l adaptăm astfel încât elevii să și învețe ceva, să scoatem generații din ce în ce mai bune, pentru că societatea trebuie să meargă mai departe”, a spus prof. Adrian Podaru. Ceremonia s-a încheiat cu tăierea panglicii inaugurale, după care oficialitățile și invitații au vizitat spațiile reabilitate și noile săli de clasă.Inaugurarea Corpului C marchează astfel o nouă etapă în modernizarea infrastructurii școlare din Onești. Lucrările vor continua cu Corpul B, pentru care finanțarea este asigurată, iar obiectivul administrației locale este ca, ulterior, să fie reabilitat și Corpul A, astfel încât întreaga unitate de învățământ să ofere condiții moderne elevilor și cadrelor didactice.





