Dărmănești s-a înfrățit cu Bălți și Dobroslav. Prima colaborare oficială a orașului cu o comunitate din Ucraina
de Acum Tv

Dărmănești s-a înfrățit cu Bălți și Dobroslav. Prima colaborare oficială a orașului cu o comunitate din Ucraina
Orașul Dărmănești a făcut un nou pas în consolidarea relațiilor internaționale, odată cu semnarea unor acorduri de înfrățire cu municipiul Bălți din Republica Moldova și comuna Dobroslav din Ucraina. Evenimentul, desfășurat în prezența autorităților locale și județene, marchează prima colaborare oficială de acest tip dintre Dărmănești și o comunitate ucraineană.
Primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, a subliniat importanța noilor parteneriate și a evidențiat faptul că acestea trebuie să genereze beneficii concrete pentru toate comunitățile implicate.
„Vreau ca aceste înfrățiri să producă roade trilaterale, atât pentru comunitatea din Bălți, cât și pentru cea din Dobroslav și, sigur, pentru orașul Dărmănești. Astăzi am trecut dincolo de Republica Moldova și este prima înfrățire cu o comunitate din Ucraina”, a declarat edilul. Potrivit acestuia, Dărmănești are deja o experiență importantă în ceea ce privește colaborările internaționale, majoritatea acordurilor de înfrățire fiind încheiate cu localități din Republica Moldova. Noua colaborare cu Dobroslav vine într-un context geopolitic sensibil, marcat de războiul din Ucraina.
„Acest acord obligă comunitatea din Dărmănești să sprijine, cel puțin moral, comunitățile din Ucraina. Suntem convinși că trec printr-o perioadă foarte dificilă și ne arătăm sprijinul pentru cetățenii Republicii Ucraina și, în mod special, pentru cei din comunitatea Dobroslav”, a adăugat primarul Toma Constantin.
Dobroslav, la prima înfrățire cu o localitate din România
Reprezentanta administrației din Dobroslav a precizat că acordul semnat la Dărmănești reprezintă prima înfrățire a localității ucrainene cu o comunitate din România. Oficialul ucrainean s-a declarat impresionat de implicarea comunității locale și de modul în care sunt păstrate și promovate tradițiile.
„M-au impresionat oamenii implicați în organizarea acestui eveniment, produsele locale și, mai ales, copiii care cântă și dansează și care duc mai departe tradițiile”, a declarat primărița din Dobroslav.
Bălți promovează cooperarea trilaterală România – Republica Moldova – Ucraina
La rândul său, primarul municipiului Bălți a vorbit despre necesitatea dezvoltării unor parteneriate multilaterale între comunitățile din România, Republica Moldova și Ucraina, în special în perspectiva reconstrucției Ucrainei și a accesării fondurilor europene.
„Trecem de la cooperarea bilaterală la cooperări multilaterale. Va exista Bălțiul, unul sau două orașe din Uniunea Europeană, în special din România, și o comunitate din Ucraina, astfel încât să putem participa împreună la reconstrucția Ucrainei și la dezvoltarea comunităților noastre”, a afirmat edilul moldovean.
Acesta a evidențiat și importanța schimbului de experiență în domeniul administrației publice și al atragerii fondurilor europene.
Autoritățile județene: Dărmăneștiul, un model de dezvoltare locală
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților județene, care au apreciat activitatea administrației locale din Dărmănești în atragerea fondurilor nerambursabile și implementarea proiectelor de dezvoltare. Oficialii prezenți au subliniat că astfel de parteneriate pot contribui nu doar la dezvoltarea economică și administrativă a comunităților, ci și la consolidarea relațiilor dintre România, Republica Moldova și Ucraina. Semnarea acordurilor de înfrățire deschide perspective pentru proiecte comune în domenii precum educația, cultura, turismul, dezvoltarea urbană și accesarea fondurilor europene, consolidând totodată legăturile dintre comunitățile din cele trei țări.





