DE 8 MARTIE DEPUTATUL AUR ROBERT ALECU ÎȘI DESCHIDE UN BIROU PARLAMENTAR LA ONEȘTI

DE 8 MARTIE DEPUTATUL AUR ROBERT ALECU ÎȘI DESCHIDE UN BIROU PARLAMENTAR LA ONEȘTI
Sâmbătă, 8 martie, de la ora 10.30, deputatul AUR de Bacău, Robert Alecu, deschide oficial biroul parlamentar din municipiul Onești, situat pe strada Culturii nr. 1, vizavi de catedrală. Născut și crescut în Onești, deputatul Robert Alecu a dorit să fie cât mai aproape de comunitatea locală, oferindu-le cetățenilor un loc unde să își exprime problemele și să primească sprijin.

Al doilea birou parlamentar deschis în județ
Biroul din Onești este al doilea pe care deputatul Robert Alecu îl deschide în județul Bacău, după cel deschis anterior în municipiul Bacău, pe strada Nicolae Bălcescu nr. 5. Acesta împarte sediul din Bacău cu deputata Diana Enache și senatoarea Daniela Ștefănescu.
Eveniment marcat printr-o slujbă religioasă și acțiuni dedicate femeilor
Pentru inaugurarea biroului din Onești, au fost invitați preoți ortodocși care vor oficia o slujbă de sfințire a sediului.
Tot pe 8 martie, membrii AUR Onești, alături de deputatul Robert Alecu și consilierii Daniela Lungu și Viorel Catinca, vor desfășura o acțiune dedicată Zilei Internaționale a Femeii, oferind flori doamnelor și domnișoarelor din oraș.
În plus, deputatul Robert Alecu a pregătit o surpriză specială pentru femeile din organizația AUR Onești, dorind să marcheze această zi printr-un gest de apreciere față de colegele sale de partid.







