Prime de sute de mii de euro – afla unde și cine a primit

Anul acesta a debutat cu un veritabil scandal provocat de prime de mii și de sute de mii de euro acordate unor angajați. Și se pare ca dezvăluirile sunt doar la început.
Potrivit expresmagazin.ro câteva zeci de angajați ai Transelectrica ai beneficiat de acestea.
“Expres Magazin a prezentat, în exclusivitate, zilele trecute, lista cu primele pe care conducerea Transelectrica, care are monopol pe piața românească de energie electrică, și la care statul român are 58,7%, le-a acordat unui număr de 456 de salariați excepționali, în baza unui protocol cu Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate “Univers”. Reamintim că Transelectrica este o companie aflată în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului, adică a lui Marian Neacșu, PSD.
Expres Magazin a intrat în posesia notei pe care Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate “Univers” a trimit-o conducerii Transelectrica după apariția articolului. Federația precizează că a aflat din presă faptul că există discrepanțe uriașe între sume, între cea mai mică primă și cea mai mare primă, și solicită accesul la informațiile privind modalitatea de acordare a primelor, sub toate aspectele – încadrarea în criterile de acordare stabilite prin protocol.
“Odată cu apariția articoleleor de presă în care erau prezentate detaliat sumele acordate și beneficiarii primelor cu caracter special, am sesizat discrepanțe majore între salariații companiei, ca de altfel și o diferență semnificativă între cea mai mare și cea mai mică sumă acordată, pentru multe poziții din listă fiind imposibil să înțelegem raționamentul sau încadrarea într-unul din criteriile de acordare stabilite prin protocol”, se arată în nota transmisă conducerii Transelectrica” Se arată in www.expresmagazin.ro.






