Durere fără margini – o bebelușă de 4 luni a murit in somn

Durere fara margini pentru o familie din Săvinești, judetul Neamt chiar de Sf. Ion. O bebelușă de 4 luni, a murit în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, chiar de ziua numelui ei. Aceasta s-ar fi înecat în somn.
”La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Săvinești, au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 35 de ani, din Săvinești, cu privire la faptul fiica sa, de 4 luni se află în stare de inconștiență.
Din nefericire, echipajul medical deplasat la fața locului a fost declarat decesul minorei.
În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat sinsp. Ramona Ciofu- IPJ Neamt.





