Deputat Cătălina Ciofu – bilanțul primului an de mandat parlamentar

Într-o informare publică deputata PNL, Cătălina Ciofu, a făcut o succintă trecere în revistă a principalelor activități desfășurate din postura de parlamentar de Bacău.
“La începutul celui de-al doilea an de mandat vreau să fac o scurtă trecere în revistă a activității mele din 2021. Am încheiat primul an de mandat cu 34 propuneri legislative inițiate din care 6 promulgate legi.
Am parcurs peste 1000 de km săptămânal pentru a mă împărți între munca din comisiile de specialitate și munca în teritoriu. Alături de membrii PNL am făcut echipă în cadrul comisiilor de specialitate pentru a sprijini proiectele de legi necesare și importante pentru români în domeniul administrativ, domeniul educației și în domeniul știință și tehnologie.
La cele 6 propuneri legislative care au devenit lege eu am fost coinițiator iar inițiatori principali au fost deputați ai Grupului Parlamentar PNL alături de care sunt onorată că lucrez:
– Deputat PNL Laurențiu-Dan LEOREANU cu Legea nr.224/26.07.2021 și a fost publicatã în M.O. și Legea nr.304/16.12.2021 publicatã în M.O.
– Deputat PNL Rodica Luminița BARCARI cu Legea nr.321/29.12.2021 și a fost publicatã în M.O.
– Deputat PNL Victoria-Violeta ALEXANDRU cu Legea nr.270/11.11.2021 publicatã în M.O.
– Deputat PNL Răzvan PRIȘCA cu Legea nr.279/26.11.2021 publicatã în M.O.
– Deputat PNL Sebastian-Ioan Burduja cu Legea nr.291/10.12.2021 publicatã în M.O.
Deși nu a fost ușor în an de pandemie COVID-19 și de criză energetică, am fost pe baricade ori de câte ori a fost nevoie. Primul an de mandat a început pentru mine și cu efortul de a-mi face datoria de mamă pentru fetița mea de 3 ani și 7 luni și pentru băiețelul meu de 3 luni. Înțeleg pe deplin efortul de a alăpta și susțin alăptarea așa cum o recomandă OMS, Oricând, Oriunde, Oricât. Am reușit să alăptez în toată această perioadă și sunt mândră de soțul meu și de copii că au rezistat alături de mine în galoparea din primul an de mandat. Vreau să încurajez proaspetele mămici să alăpteze și să se lase ajutate de membrii familiei atunci când au nevoie. Se pot face toate. E drept, cu foarte mult efort.
Vreau să pun accentul pe faptul că munca mea de deputat dar și de acasă a fost o muncă de echipă. Nu am realizat nimic singură. Îmi propun ca în noua sesiune parlamentară să fiu cel puțin la fel de activă.
Vreau să țin legătura constantă cu cetățenii ca și până acum. Pentru a gestiona mai eficient timpul și pentru a răspunde cât mai promt solicitărilor dumneavoastră vă rog să mă contactați la adresa electronică catalina.ciofu@cdep.ro, telefonic pe whatsapp la numărul 0749177273.
P.S. Pentru a nu îngreuna perioade limitate de timp sau chiar bloca aceste căi de comunicare vă rog să transmiteți problema sesizată și o soluție pe care o considerați potrivită fără a insista cu sute de mesaje de tip spam. Citesc fiecare mesaj chiar dacă este trimis o singură dată” se mai arată în informarea publică.





