DEZASTRU ÎN BACĂU: PLOILE AU FACUT RAVAGII- POMPIERII BACAUANi LA DATORIE
DEZASTRU ÎN BACĂU: PLOILE AU FACUT RAVAGII- POMPIERII BACAUANi LA DATORIE
Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate, în data de 14 septembrie a.c, începând cu ora 08:00, când a avut loc schimbul de efective și până în prezent (ora 16:00), s-a intervenit în următoarele situații:
– evacuarea apei din 4 curți inundate din municipiul Bacău;
– evacuarea apei dintr-un beci inundat din municipiul Bacău;
– evacuarea apei din subsolul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Bacău;
– evacuarea apei din demisolul Grădiniței Crai Nou din Bacău;
– evacuarea apei din 6 subsoluri de bloc din municipiul Bacău;
– degajarea unui copac căzut peste un autoturism și salvarea unei persoane blocată în mașină din com. Blăgești, sat Blăgești.
În misiunile de înlăturare a fenomenelor hidrometeorologice sunt angrenați 37 de pompieri militari, ce încadrează 15 mijloace de intervenție specifice.
Din fericire, în niciuna dintre situații nu s-a impus evacuarea populației.
De asemenea, menționăm faptul că nu există localități izolate și nici drumuri naționale/județene/comunale blocate.
Totodată, a fost reluată alimentarea cu energie electrică în trei localități, respectiv Brad, Dumbrava, Itești.
Situația operativă este atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, instituția noastră fiind în permanență pregătită să furnizeze răspunsul prompt la solicitările venite din partea cetățenilor sau a altor structuri cu rol în managementul situațiilor de urgență.
Menționăm faptul că în sprijinul colegilor din județul Galați, în această dimineață a fost dislocat și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, compus din doi subofițeri, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, peridoc și două bărci.
Rămânem mobilizați în continuare, în sprijinul celor care ne solicită intervenția.
Reamintim faptul că județul Bacău se află sub o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU, emisă de ANM, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor București, valabilă pentru intervalul 14 septembrie a.c., ora 12:00 – 15 septembrie a.c., ora 12:00.