Dumnezeu să te odihnească în pace Răzvan Șendrea!

A murit Răzvan Șendrea, fost jurnalist și consilier județean – avea 46 de ani
Răzvan Șendrea, fost jurnalist și ulterior consilier județean a fost una dintre figurile cunoscute ale vieții publice din județul Bacău. Acesta a încetat din viață la vârsta de 46 de ani. Vestea tristă a fost anunțată în urmă cu puțin timp de jurnaliștii de la Ziarul de Bacău.
De-a lungul timpului, Răzvan Șendrea a avut o activitate care a îmbinat presa locală și administrația publică.
Acesta a fost consilier județean iar ulterior în cadrul Consiliului Județean Bacău, iar a ocupat funcția de director al Serviciului Public de Protecție a Plantelor.
Înainte de a intra în administrația publică, Răzvan Șendrea a activat în domeniul jurnalismului, colaborând cu mai multe publicații locale, printre care Deșteptarea și Bacău Info. Moartea sa reprezintă o pierdere pentru comunitatea locală, atât pentru cei care l-au cunoscut ca jurnalist, cât și pentru cei care au colaborat cu el în perioada în care a activat în administrația publică.
Redacția Acum Tv transmite condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.(Foto: Ziarul de Bacău)





