Elevii Liceului Petru Poni Onești au organizat „Gânduri dulci pentru mama” – Galerie foto
de Acum TV

„Gânduri dulci pentru mama”, activitate organizată de elevii Liceului „Petru Poni” din Onești
Elevii clasei a X-a CP de la Liceul Tehnologic Petru Poni Onești au desfășurat o activitate specială dedicată mamelor, intitulată „Gânduri dulci pentru mama”, organizată chiar în ziua în care sunt pomeniți Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Activitatea a fost realizată sub coordonarea profesoarei Denisa Fichitiu, iar elevii au dorit să transmită, prin munca și implicarea lor, un mesaj de apreciere și recunoștință față de mamele din comunitatea școlii. Gestul simbolic a fost dedicat atât cadrelor didactice, cât și femeilor care fac parte din personalul didactic auxiliar și nedidactic, elevii dorind să le arate respectul și prețuirea pentru rolul important pe care îl au în viața școlii. Prin această inițiativă, tinerii au demonstrat că școala înseamnă nu doar educație, ci și valori precum respectul, recunoștința și solidaritatea, transmise prin gesturi simple, dar pline de semnificație. Reprezentanții unității de învățământ au transmis felicitări tuturor celor implicați în organizarea activității, subliniind importanța unor astfel de momente care întăresc spiritul de comunitate în mediul școlar.







