“Eroi au fost, eroi sunt încă “

In ultima zi a lunii Octombrie, intr-o frumoasa zi de toamna, la Biserica „Sf. Nicolae” din Onești a avut loc reînhumarea celor 23 de Eroi căzuți în Primul Război Mondial (1916-1918). Coincidenta sa fie faptul ca aceștia au fost redescoperiți la puțin timp după sărbătorirea Zilei Armatei.
Cu multă grija și cu evlavie au fost adunate rămășițele pământești ale celor care, in primul război mondial, au plătit cu sângele și viața lor independența statului român.
Grație preotului paroh Ioan Berdan, a preoților slujitori ai „Bisericii Sf Nicolae” Onești și a binecredincioșilor creștini s-a refăcut Monumentul și cripta osuară a Eroilor Neamului căzuți în aprigile lupte din 1916-1917 în zona Oituz (Grozești)-Valea Cașinului.

La eveniment au fost primarul Oneștiului Victor Laurențiu Neghină, viceprimarul Adrian Jilcu, generalul de patru stele dr. Vasile Apostol care a susținut un vibrant discurs patriotic, reprezentanții Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Bacău, președintele – Dănuț Voicu și vicepreședintele – Cristi Aioanei, consilierul județean liberalul Cezar Olteanu dar și reprezentanții Cultului Eroilor din Onești. Slujba religioasă a fost oficiată de un numeros sobor de preoți, in frunte cu preotul Ioan Bârgăoanu- protopopiatul Onesti având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.


„La sfârșit de octombrie, după data de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, ne-am adunat aici ca să cinstim eroii neamului nostru românesc și nu întâmplător osemintele lor sunt în fața noastră. Este o mare responsabilitate pentru noi să cinstim pe cei care au făurit Patria noastră numită atât de frumos «România». Este o bucurie să ne cinstim eroii de pe aceste locuri. În urmă cu 104 ani Oituzul și Cașinul curgeau în Trotuș sânge, atunci mureau cu miile, peste 80.000 de soldați cădeau pe aceste meleaguri, strigând «Pe aicea nu se trece!». Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am deshumat aceste oseminte. Era necesar acest demers deoarece plăcile care erau pe monument se aflau în stare avansată de degradare și începuseră să cadă. În acest context, Parohia «Sf. Nicolae» s-a mobilizat și împreună cu Consiliul Local au refăcut acest monument, deoarece locul acesta în care suntem, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, Mamă a Oneștiului, adăpostește osemintele – am spus noi – a 23 de ostași, iar istoricul Bogdan Romandaș a precizat că au fost înmormântați sute de ostași aici, în jurul acestei biserici, și avem mărturia faptului că Regina Maria se afla aici împreună cu armata și făcea procesiune pentru ei.
Pământul care a înghițit sângele eroilor neamului nostru românesc a lăsat în urma semne, cicatrice. Iar peste aceste cicatrice poporul credincios a așezat cruci, troițe, monumente. Fiecare român în parte și toată națiunea poartă în suflet aceste cicatrice pentru jertfa aproapelui său: străbunic, bunic, tată, soț, unchi, prieten, vecin. Române, când vezi o troiță în drum, să știi că aici a avut loc o jertfă. Îndrăzniți de vă cinstiți eroii! Căci în spatele fiecărei cruci există o înviere!” a spus celor prezenți preotul Ioan Bârgăoanu, Protopopiatul Onesti.








