ACTUALITATEUltima ORA

Femeie găsită rănită pe marginea drumului, la Târgu Ocna. Jandarmii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța

de Acum Tv

Jandarmii băcăuani au sărit în ajutorul unei femei rănite, la Târgu Ocna. Au găsit-o căzută pe marginea drumului

O femeie aflată în dificultate a primit ajutor de la jandarmii băcăuani, după ce a fost găsită căzută pe marginea drumului, în Târgu Ocna. Femeia avea o rană deschisă la nivelul feței, iar militarii au intervenit imediat și au solicitat sprijin medical prin 112. Incidentul s-a petrecut în această dimineață, când o patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău se afla în misiune pe raza orașului Târgu Ocna. La un moment dat, jandarmii au observat pe marginea drumului o femeie care avea nevoie de ajutor. Aceasta era căzută și prezenta o plagă deschisă la nivelul feței. Militarii au oprit și i-au acordat primul ajutor, solicitând în același timp, prin numărul unic de urgență 112, intervenția unei ambulanțe. Până la sosirea echipajului medical, jandarmii au rămas alături de femeie, i-au monitorizat starea și s-au asigurat că se află în siguranță. Ulterior, aceasta a fost preluată de cadrele medicale și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Intervenția jandarmilor nu s-a încheiat însă aici. Aceștia au reușit să ia legătura și cu fiica femeii, pe care au informat-o despre cele întâmplate. Autoritățile reamintesc că, atunci când viața sau sănătatea unei persoane pot fi în pericol, trebuie solicitat imediat sprijin prin 112.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura