ACTUALITATEUltima ORA

Prinși băuți în trafic

Prinși băuți în trafic, de către polițiștii bacauani. Din fericire, la mijloc nu a fost vorba de alte evenimente nedorite ei fiind depistați in urma unor verificări de rutina.

Prinși băuți in trafic – asta s-a întâmplat pe 02 aprilie a.c, în cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto, au efectuat peste 350 de testări cu aparatul etilotest. Polițiștii rutieri și ordine publică au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența alcoolului, fiind reținute tot atâtea permise de conducere și au întocmit două dosare penale.

  La data de 02 aprilie a.c. polițiștii rutieri din Moineşti, au depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din comuna Ardeoani, în timp ce conducea pe strada Tudor Vladimirescu din mun. Moineşti,o autoutilitară, sub influenţa băuturilor alcoolice.
        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        La aceeași dată, un tânăr de 27 de ani, a fost depistat în timp ce conducea pe DJ 156A din comuna Pârjol, un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
         Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Ambii conducători auto au fost conduși la spital, unde li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, s-au întocmit dosare penalesub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura