ACTUALITATEUltima ORA

Incendiu de proporții la Mărgineni

Incendiu de proporții la Mărgineni. Evenimentul s-a produs sâmbătă, 19 februarie, când o casă a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost victime omenești, doar un câine a ars de viu. În câteva zeci de minute un bărbat de 51 de ani și-a pierdut toată agoniseala de o viață, fiind nevoit să doarmă prin vecini.

 

Incendiul de proporții la Mărgineni a izbucnit în jurul orei 19,00 când vecinii au dat alarma. Din fericire, bărbatul care locuia în casă a ieșit la timp. A ars de viu doar câinele acestuia. Până la sosirea pompierilor oamenii au stat pur și simplu și s-au uitat cum casa se face scrum. Nu au avut de unde să ia o singură găleată cu apă. De altfel, nici mașina pompierilor nu a reușit să ajungă până la casa ce ardea ca o torță din cauza drumului îngust. În aceste condiții, pompierii au întins mai multe furtune cu apă pentru a putea stinge incendiul.

 

A rămas fără acoperiș deasupra capului

 

La ora redactării acestui material, Ștefan Mincu, de 51 de ani, externat, recent, din spital, cu o stare de sănătate precară a rămas fără agoniseala de o viață, dar și fără un acoperiș deasupra capului. Singura lui speranță se îndreaptă către vecini, dar și către binevoitorii care ar dori să-l ajute. De altfel, vecinii au încercat să-i mai salveze din bunuri însă în zadar.

 

CRAB-ul,  apă cu porția

 

Situația este cu atât mai gravă cu cât cei care locuiesc în partea de sus a satului au apă când și când. ,,Avem apă cu porția, când și când. Noi ca să bem apa cumpărăm apă îmbuteliată, trebuie să avem mare grijă și la animale. Cum le scăpăm la apa din pârâu cum mor animalele pe capete. Și situația asta este de ani de zile,, ne-a declarat o tânără mămică supărată peste măsură.

 

Primarul Șolot admite că sunt probleme cu drumul și cu apa

 

Primarul comunei Mărgineni, Șolot Marcelin recunoaște că sunt probleme cu apa. ,,Nu le ajunge apa. Chiar dacă aș băga cu presiune tot nu ar ajunge până la ei. Noi avem două pompe : cei care locuiesc jos trebuie să -și pună protecții că e prea mare presiune, iar la cei de sus apa pur și simplu  nu are cum să ajungă,, a explicat primarul comunei Mărgineni.

Primarul comunei Mărgineni recunoaște că sunt porțiuni în care drumurile sunt atât de înguste încât mașina pompierilor pur și simplu nu poate ajunge să intre pe ele în caz de intervenții și sunt nevoiți să lege mai multe furtune până la locul intervenției.

 

Primarul Marcelin Șolot promite că îl ajuta

În urma  discuției telefonice primarul comunei Mărgineni Marcelin Șolot ne-a declarat că în cadrul ședinței de joi, 24 februarie, va aduce în atenția legislativului local posibilitatea alocării unui ajutor pentru refacerea locuinței.

,,Noi am mai alocat ajutoare pentru familiile afectate de incendii. O să încercăm să-l ajutăm,, ne-a precizat primarul Șolot.

Vom reveni cu detalii legat de acest subiect.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura