Proiect pentru recunoașterea reciproca a diplomelor și certificatelor științifice

Proiect pentru recunoașterea reciproca a diplomelor și certificatelor științifice România – Moldova. A fost susținut în plenul Camerei Deputaților proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice. Punctul de vedere al PNL a fost susținut de deputatul Cătălina Ciofu.
,, Față de Acordul în vigoare între România și Republica Moldova, actul normativ vine cu îmbunătățiri privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor științitifice,
• Recunoașterea anumitor diplome și certificate de nivel preuniveristar din Republica Moldova: diploma de absolvire a liceului, a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și a școlilor medicale de bază, cu o durată de minim 3 ani de studii, după absolvirea școlii generale de 9 ani de studii.
• Recunoașterea atestatelor de studii medii de cultură genereală din Republica Moldova eliberate înainte și dupa 2011.
• Recunoașterea studiilor universitare de scurtă-durată cu studii din învățământul terțiar non-universitar.
• Recunoașterea diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studtiilor postuniveristare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar.
Astfel sunt facilitate mobilitățile academice și profesionale între cele două state. De asemenea, prin acest act proiect legislativ cooperarea bilaterală între România și Republica Moldova este consolidată în spiritul politicilor europene privind accesul la sistemul de educație și formare profesională al cetățenilor români și a celor din Republica Moldova. Grupul PNL va vota pentru adoptarea actului normativ cu modificările și completările necesare,, a declarat deputatul PNL, Cătălina Ciofu.





