ACTUALITATEUltima ORA

Loc blestemat- accident îngrozitor pe calea ferată

Un accident îngrozitor a avut loc pe calea ferată duminică, 1 Noiembrie. Mașina în care se afla un tată și doi copii minori a fost izbită, în plin, de o locomotivă. Tatăl a decedat iar doi copii au fost grav răniţi.

Cumplitul accident a avut loc în municipiul Bacău, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, maior Andrei Grecu.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în cartierul Gherăieşti, iar la faţa locului au intervenit pompierii cu autospeciala de descarcerare grea.

„În urma accidentului feroviar au rezultat trei victime din autoturism: un bărbat decedat, în vârstă de 43 ani, încarcerat, care a fost extras de echipajul de descarcerare, şi doi copii cu multiple traumatisme care au fost preluaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Loc blestemat –  Alte două victime lovite de tren

În aceeași zonă, pe 19 octombrie, un alt accident cumplit a secerat vietile a două femei.

Ele și-au pierdut viața după ce au fost lovite de tren.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, cele două femei traversau calea ferată. Una dintre ele, mai în vârstă, a căzut chiar între linii.

Cea mai tânără a vrut să o ajute să se ridice, dar a fost prea târziu.

Trenul care circula între Dornești și Bucuresti le-a lovit pe amândouă, femeile decedând pe loc.

 

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura