Lucrarile avansează la Autostrada A7

Lucrări importante sunt în plină desfășurare pe șantierul Autostrăzii A7, secțiunea Bacău – Pașcani, Lotul 1, Bacău – Trifești, aducând în prim plan zona localității Filipești.
Echipele antreprenorului, formată din ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L., au demarat execuția piloților forați, o etapă crucială pentru supratraversarea drumului național DN 2, Bacău – Roman, conform proiectului amplu.
Imaginile surprind o perspectivă interesantă asupra progresului lucrărilor, evidențiind echipa care își desfășoară activitatea într-o manieră precisă și eficientă. Execuția piloților forați reprezintă un aspect esențial al construcției autostrăzii, asigurând fundația solidă necesară pentru traversarea cu succes a DN 2.
Antreprenorul a fost desemnat pentru Lotul 1 al Autostrăzii A7, cu o lungime de 30,3 km, iar contractul a fost semnat la data de 15.02.2023. Cu o durată de execuție de 30 de luni, acest proiect însumează o valoare totală de 4.682.198.422,56 lei, fără TVA. Finanțarea acestui demers ambițios provine din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).





