Acasă Actualitate „M.A.I.aproape de cetățeni!” 06 august 2021, Insula de Agrement Bacău

„M.A.I.aproape de cetățeni!” 06 august 2021, Insula de Agrement Bacău

0

Infracţiunile specifice zonelor urbane, furturile din buzunare, poşete, genţi sunt în atenţia forţelor de ordine pentru pregătirea antivictimală a cetăţenilor.

Ieri, 06 august a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au transmis cetățenilor informații preventive în zona Insulei de Agrement din municipiul Bacău.
Reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne au discutat cu cetățenii și le-au oferit materiale și informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea bunurilor personale.
Totodată au fost prezentate aspecte referitoare la comportamente sănătoase, prevenirea consumului de droguri sau a traficului de persoane, precum și modele oferite copiilor, având ca scop dezvoltarea armonioasă a acestora într-un mediul sănătos, ferit de dependențe și comportamente deviante sau delincvente.

Polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară cu sprijinul Secției 2 Poliție Bacău, au informat copiii și adolescenții aflați în zona Insulei de agrement, aceștia fiind sfătuiți să adoptate un comportament civilizat și corect, astfel încât să evite cazurile de victimizare.

Poliția vă recomandă să fiți atenți!
Recomandăm doamnelor şi domnişoarelor să fie mai precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
Evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!! Dacă, totuşi, aveţi asupra dumneavoastră aceste sume, nu ţineţi toţi banii într-un singur loc!
Bărbaţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp! În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale!

Nu purtaţi portofelul în sacoşe! uneori hoţii taie cu o lamă sacoşa şi veţi ajunge acasă fără bani/acte!
În mijloacele de transport în comun sau atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
Când faceţi o plată, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi, nu-i număraţi în văzul tuturor!
ATENŢIE!!! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi în cel mai scurt timp Poliţia la tel. 112, pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei!
Pe această cale cerem cetăţenilor să dea dovadă de mai multă responsabilitate, încercând să acţioneze cu promptitudine în cazul în care sesizează comiterea unor astfel de fapte. Indiferenţa nu face decât să sprijine infractorii!