MAI IEFTIN CU 20% ÎN MAGAZINELE ROMÂNEȘTI – SUSȚIN VECINII UNGURI

MAI IEFTIN CU 20% ÎN MAGAZINELE ROMÂNEȘTI – SUSȚIN VECINII UNGURI
După intrarea României în spațiul Schengen, magazinele din orașele românești de graniță sunt tot mai căutate de cumpărătorii maghiari, atrași de prețurile mai mici la alimente, carburanți și materiale de construcții. Fenomenul a fost observat mai ales în localitățile din județul Arad, precum Pecica și Vărșand, unde fluxul de clienți din Ungaria a crescut considerabil.
“Dacă trag linie, ies mai ieftin cu aproximativ 20% în România”
În fiecare weekend, supermarketurile și piețele din Pecica sunt luate cu asalt de clienți veniți din Ungaria, în special din orașul vecin Bătania, aflat la doar 20 km distanță. Pensionari, familii tinere și agricultori maghiari aleg să facă provizii în România, profitând de diferențele semnificative de preț noteaza stiripesurse.
„La noi în Bătania locuiesc și români, iar unii dintre ei ne-au spus că e mai rentabil să venim aici. Am cumpărat ulei, carne, paste făinoase și hrană pentru câini la prețuri mult mai bune. Drumul e scurt, așa că ieșim pe câștig”, a declarat unul dintre ei.
Tendința este confirmată și de alți clienți maghiari. Un tânăr din satul Dombegyhaz a precizat că, pe lângă alimente, a găsit unelte pentru gospodărie la jumătate de preț față de Ungaria. „Dacă trag linie, ies mai ieftin cu aproximativ 20% în România”, a spus acesta.
De la alimente la combustibil: Ungurii își fac plinul în România
Pe lângă cumpărăturile din supermarketuri, maghiarii care trec granița alimentează și mașinile în România, unde carburanții sunt mai ieftini.
„Mulți șoferi unguri vin la noi chiar și numai pentru a-și face plinul la mașină cu benzină sau motorină”, a explicat primarul comunei Pilu, Casian Toma.
În plus, și sectorul materialelor de construcții a înregistrat creșteri semnificative, magazinele locale raportând o creștere a vânzărilor către clienți maghiari.
Oportunități pentru afacerile locale
Pentru orașele românești de graniță, afluxul de clienți străini reprezintă o oportunitate importantă de creștere economică. Primarul din Pecica, Petru Antal, spune că atât supermarketurile, cât și producătorii locali beneficiază de noii clienți.
„În zilele de piață, numărul maghiarilor care vin la cumpărături este considerabil. Aceștia cumpără nu doar din supermarketuri, ci și de la producătorii locali, ceea ce ajută economia orașului”, a explicat edilul.
Autoritățile locale din Pecica plănuiesc să creeze o linie de autobuz care să lege orașul de Bătania, facilitând astfel accesul maghiarilor la magazinele românești. În acest scop, se lucrează la refacerea unui drum istoric care ar reduce distanța dintre cele două orașe de la 20 la 12 kilometri.
România – o alternativă convenabilă pentru maghiari
Aderarea României la Schengen a avut un impact economic imediat asupra orașelor de frontieră. Eliminarea controalelor la graniță a facilitat accesul maghiarilor la piața românească, unde pot face cumpărături mai avantajos.