Acasă Actualitate Ministrul Dezvoltării Cseke Attila, in vizita la Moinesti

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila, in vizita la Moinesti

0

Astăzi după amiază, 18 iunie, am primit vizita ministrului Dezvoltării din Guvernul României, Cseke Attila. A fost întâmpinat la primăria municipiului de către primarul Valentin Vieru, ex-senatorul Viorel Ilie și viceprimarul Bogdan Legănuș. La întâlnire au mai participat Augustin Dima-managerul Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie și Lucian Mirescu-coordonatorul sectorului de cercetare al INRMFB, Leonard Ioan Bulai- prefectul județului Bacău, Narcis Jitaru – subprefect de Bacau și Tudorița Lungu- subprefect de Bacau.
Evenimentul s-a desfășurat in sala de conferințe a primăriei unde s-a discutat despre stadiul proiectelor aflate în implementare.
“Peste 41 de milioane de euro investite din fonduri europene în municipiul nostru precum și despre planurile de viitor ale administrației locale. Au fost aduse precizări legat de viitoarea Secție Sanatoriala Balneară care va fi amplasată în corpurile A și F ale clădirii așa numitului Hotel din Moinești – un proiect aflat în evaluare la Compania Națională de Investiții (CNI) și a cărui valoare depășește 41 de milioane de lei. Am mai discutat despre proiectul aproape finalizat de la Spitalul Municipal de Urgență, acolo unde CNI este investitor al obiectivului „Extindere spații spitalizare” – valoarea proiectului este de circa 4,2 milioane lei, inclusiv TVA și acesta va fi urmat de un al doilea proiect pentru dotarea acestor noi spații spitalicești în valoare de 5,5 milioane lei.
Sunt optimist și cred că domnul ministru Cseke Attila a înțeles clar că eforturile noastre pentru modernizarea municipiului sunt bazate pe implementarea unor proiecte valoroase, atât cu finanțare europeană cât și cu fonduri de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții. Am convingerea că domnul ministru a înțeles clar ceea ce facem aici zi de zi” a declarat primarul municipiului Moinești, domnul Valentin Vieru.
După această scurtă întrevedere, întregul grup a făcut o mică plimbare până la „Hotel”, prilej de a fi oferite explicații detaliate oaspeților și imediat apoi la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, acolo unde managerul instituției, domnul profesor doctor Adrian Cotîrleț a întâmpinat oaspeții și le-a oferit acestora un tur de onoare precum și o prezentare generoasă despre istoricul SMUM, proiectele finalizate aici, despre viitorul apropiat, cercetarea medicală și noua clădire care a fost construită ca extindere a spațiilor de spitalizare.
„Îmi place ceea ce faceți aici, văd că munciți serios, aveți o multitudine de proiecte implementate și planuri mari pentru viitor”, a declarat domnul ministru Cseke Attila. „Poate mă mut la Moinești după mandatul acesta!”, a declarat ministrul  Dezvoltării Cseke Attila.