MITĂ PENTRU PENSIE DE INVALIDITATE : AMBULANȚIER PRINS CERÂND 15.000 LEI PENTRU DOCUMENTE FALSE

MITĂ PENTRU PENSIE DE INVALIDITATE : AMBULANȚIER PRINS CERÂND 15.000 LEI PENTRU DOCUMENTE FALSE
Un ambulanțier din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit 15.000 de lei de la un cuplu, promițându-le documente medicale false necesare obținerii unei pensii de invaliditate.
Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior plasat sub control judiciar, în urma unei anchete desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Promisiuni și bani pentru internări fictive
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în luna iulie 2023, când ambulanțierul ar fi profitat de poziția sa pentru a crea impresia că are influență asupra unor cadre medicale. Acesta ar fi promis că poate determina medici să întocmească documente care atestau internări fictive, menite să ajute un bărbat să obțină pensia de invaliditate.
Pentru această „intervenție”, suspectul ar fi solicitat și primit 15.000 de lei, bani pe care cuplul i-a oferit în speranța că vor obține rapid actele necesare.
„În cursul lunii iulie 2023, prevalându-se de calitatea de ambulanțier în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra angajaților din sistemul medical și ar fi pretins și primit de la două persoane, soț și soție, suma de 15.000 lei, în schimbul căreia ar fi promis că va determina diferiți medici din cadrul mai multor unități medicale să întocmească documente cu privire la mai multe internări fictive ale soțului, care să conducă în final la obținerea unei pensii de invaliditate de către acesta.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Anchetă în desfășurare
Procurorii investighează acum dacă ambulanțierul a mai fost implicat în astfel de fapte și dacă există și alți suspecți din sistemul medical care ar fi facilitat falsificarea documentelor.