ACTUALITATECultură & EducațieUltima ORA

Muzeul și Căsuța „La bunici” din Apa Asău: un colț de tradiție păstrat cu dragoste de familia Mihalcea

Muzeul și Căsuța „La bunici” din Apa Asău: un colț de tradiție păstrat cu dragoste de familia Mihalcea

 

În comuna Apa Asău, județul Bacău, familia Mihalcea – Cornelia și Vasilică – a reușit să transforme casa bunicilor Gheorghe și Maria Spoială într-un spațiu care respiră istorie, emoție și identitate rurală. În 2020, cei doi au înființat Muzeul „La bunici”, un loc în care obiectele de altădată sunt păstrate cu grijă și expuse pentru cei care vor să redescopere frumusețea satului de odinioară.

Colecția muzeului cuprinde ii și catrințe tradiționale, obiecte de bucătărie, țesături, cusături și broderii realizate de bunicii Maria, născută în 1928, și Gheorghe, născut în 1921. Sunt obiecte autentice, folosite în gospodăria lor și transmise din generație în generație. O viață marcată de muncă și greutăți – cei doi au avut cinci copii, dintre care doar doi au supraviețuit – se regăsește astăzi în fiecare detaliu din muzeu.

Cu toate acestea, efortul de a-l menține în viață aparține în totalitate familiei Mihalcea. Primarul comunei, Emilian Budacă nu a pășit niciodată în muzeu și nici nu i-a sprijinit măcar cu drumul de acces, lăsându-i să se descurce singuri. Pentru a putea acoperi cheltuielile și a ține muzeul deschis, cei doi soți Mihalcea Cornelia și Vasilică muncesc câteva luni pe an în Anglia, întorcându-se apoi acasă pentru a continua munca de păstrare a istoriei satului.

Una dintre vorbele rămase de la Gheorghe Spoială surprinde cel mai bine spiritul acestei gospodării:

„Am eu șapte oi și tu, cu hărnicia ta, și cu oile mele, ne-om face de căpătâi.”

Proiectul „La bunici” s-a extins însă dincolo de partea muzeală. Vizitatorii au acum posibilitatea să fie găzduiți chiar în gospodăria tradițională, într-un spațiu rustic, liniștit și primitor. Iar cei care aleg să rămână peste noapte se pot bucura de mâncare sănătoasă, preparată din produse locale, după rețete simple, de pe vremuri.

Muzeul și Căsuța „La bunici” reprezintă un exemplu de păstrare vie a tradiției și un loc în care vizitatorii descoperă nu doar obiecte vechi, ci și o atmosferă autentică, încărcată de povești.

Pentru vizite, rezervări sau informații suplimentare, cei interesați pot suna la 0728 734 829.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura