ACTUALITATEUltima ORA

Onești pasajul pe sub calea ferată realitate

Onești pasajul pe sub calea ferată devine realitate. Este vestea bună ce a fost confirmată de către autoritățile județene. Cu siguranță, cei care tranzitează zona nu vor mai fi nevoiți să aștepte, la barieră. Iar traficul va fi unul fluent.

 

Onești pasajul pe sub calea ferată devine realitate. Vestea a fost confirmată chiar în cadrul unei conferințe de presă în care s-a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a sediului Stației de Ambulanță de la Onești, din cadrul Spitalului Sf. Ierarh dr. Luca. La eveniment au fost prezenți Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Lucian Bogdănel, prefectul județului Bacău, dr. Aura Crețu, manager general Serviciul de ambulanță Bacău și bineînțeles Victor Laurențiu Neghină, primarul Oneștiului cel care a dat vestea cea mare – CONSILIUL JUDEȚEAN BACĂU VA FINANȚA REALIZAREA PASAJULUI PE SUB CALEA FERATĂ.

Proiecte realizate cu ajutorul Consiliului Județean Bacău

De altfel, primarul Oneștiului, Victor Laurențiu Neghină a menționat de la bun început faptul că și în mandatul trecut, pe când Dragoș Benea era președintele Consiliului Județean Bacău, Oneștiul a avut parte de susținerea acestuia fără ezitări în mai multe proiecte. ,,Așa cum știți pentru mine spitalul este un obiectiv de suflet. Încă din primul mandat mi-am îndreptat toată atenția asupra acestui obiectiv. Am demarat mai multe proiecte în perioada 2013-2014 cu sprijinul nemijlocit al lui Dragoș Benea care a fost un om de cuvânt. În opinia mea Dragoș Benea este un om politic care își respectă cuvântul dat și ceea ce a promis a făcut. Nu pot să nu remarc faptul că actuala conducere a Consiliului Județean Bacău calcă pe urmele lui Dragoș Benea, respectându-și cuvântul dat. Profit de această ocazie și anunț un nou parteneriat între Consiliul Judeețan Bacău și Primăria Onești în vederea realizării pasajului pe sub calea ferată de la ieșirea din Onești spre Bacău,, a precizat primarul Oneștiului Victor Laurențiu Neghină.

Pasajul pe sub calea ferată, cu bani de la CJ Bacău

La finalul evenimentului echipa noastră i-a solicitat președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin  Ivancea un scurt interviu despre realizarea acestui obiectiv. Acesta ne-a asigurat că va organiza chiar o conferință de presă în care va anunța acest parteneriat după ce pune la punct ultimele detalii.

Se pare ca finanțarea Consiliului Județean Bacău va fi între 90-95 % iar Primăria Onești va pune diferența.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura