Pericol public pe un drum național: balustrada unui pod s-a prăbușit la Dobreni, în apropiere de Piatra-Neamț
de Acum TV

Pericol public pe un drum național: balustrada unui pod s-a prăbușit la Dobreni, în apropiere de Piatra-Neamț
Un incident grav, cu potențial major de risc pentru siguranța rutieră, s-a produs zilele trecute pe drumul național din județul Neamț, la ieșirea din Dobreni spre Bodești. Balustrada podului s-a prăbușit complet, alunecând în albie împreună cu porțiuni din trotuar și asfalt. Zona este una intens circulată, aflată la doar aproximativ 10–12 kilometri de Piatra-Neamț, cel mai important municipiu din județ. De asemenea, podul se află în proximitatea localităților Gârcina și Roznov, fiind tranzitat zilnic de șoferi care fac legătura între comunele din zonă și orașele mari. Imaginile de la fața locului indică faptul că nu este vorba despre o simplă deteriorare a balustradei. Structura marginală a podului a cedat, iar asfaltul s-a prăbușit parțial, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la stabilitatea carosabilului. Practic, există riscul ca degradarea să se extindă și să afecteze circulația rutieră. Intervenția autorităților s-a limitat, până în acest moment, la amplasarea unor balize rutiere umplute cu apă, pentru semnalizarea pericolului. Măsura este una temporară și insuficientă, în condițiile în care traficul se desfășoară în continuare pe un pod posibil compromis structural. Situația amintește de problemele semnalate recent la un alt pod dintre Gârcina și Dobreni, unde degradările au fost tratate similar, prin soluții provizorii. Administrarea acestui sector de drum revine Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), instituție criticată frecvent pentru lipsa intervențiilor rapide și a lucrărilor de consolidare, în ciuda taxelor de drum și a rovinietei majorate. Specialiștii avertizează că este necesară de urgență o expertiză tehnică pentru evaluarea structurii podului și a siguranței carosabilului. Până la luarea unor măsuri concrete, zona rămâne un real pericol public, în imediata vecinătate a unuia dintre cele mai importante municipii din județul Neamț.





