POLIȚIȘTII RUTIERI ALĂTURI DE COPII ÎN PARCUL CANCICOV

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost petrecut această dimineață în mijlocul copiilor, în Parcul Cancicov din municipiu.
Copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani s-au întâlnit cu polițiștii, în scopul reducerii riscului de victimizare.
Cei mici au stat de vorbă cu polițiștii despre regulile de siguranță pe care ar trebui să le respecte.
Poliţiştii le-au prezentat semnificaţiile indicatoarelor rutiere, semnalele agenţilor de poliţie, în trafic, precum şi regulile de circulaţie specifice pietonilor şi bicicliştilor. Totodată, copiilor le-a fost prezentat echipamentul din dotare și autospeciala de poliție.
În cadrul activităților, oamenii legii au avut un ajutor de polițist, băiețelul Luca, îmbrăcat în uniformă de polițist junior care le-a oferit materiale preventive copiilor prezenți, discutând cu ei despre cât de important este să asculte recomandările polițiștilor și să respecte regulile de circulație. Luca a avut și o surpriză pentru polițiști, le-a recitat o poezie despre siguranța rutieră.
Polițiștii vor participa în continuare la astfel de activități ştiind că prezența şi sfaturile lor pot fi de folos atât celor mici cât şi adulţilor care-i însoţesc.








