ACTUALITATEUltima ORA
PRIMĂRIA COMUNEI DOFTEANA FACE APEL LA SIMȚ CIVIC – AMENZI URIAȘE PENTRU CEI CARE ARUNCĂ GUNOAIE ÎN ALTE LOCURI DECÂT CELE AMENAJATE SPECIAL
PRIMĂRIA COMUNEI DOFTEANA FACE APEL LA SIMȚ CIVIC – AMENZI URIAȘE PENTRU CEI CARE ARUNCĂ GUNOAIE ÎN ALTE LOCURI DECÂT CELE AMENAJATE SPECIAL
Primăria comunei Dofteana face apel la toți locuitorii comunei de a semnala atunci când persoane iresponsabile aruncă gunoaie in diferite locuri din comună.
,,
Dragi cetățeni,
În imaginile atașate se pot vedea gunoaie aruncate în diferite locuri din comună (Lunca Morii – sat Larga, punct Concasor Larga, strada Canton – sat Bogata, ”Groapa mașinii” – sat Hăghiac, Lunca Doftenei – zona podeț CFR, punte „La Olaru” – sat Ștefan Vodă), abandonate de persoane iresponsabile. Acest comportament afectează întreaga comunitate și NU va fi tolerat! Din păcate, astfel de gesturi afectează nu doar aspectul comunei noastre, ci și sănătatea și bunăstarea tuturor.
Atragem atenția că depozitarea ilegală a deșeurilor pe domeniul public este sancționată conform legii, iar vinovații vor suporta consecințele.
Vă rugăm să nu aruncați gunoiul pe domeniul public. Deșeurile menajere vor fi colectate săptămânal, din fața porții, din pubelele puse la dispoziție iar deșeurile recilabile vor fi colectate din sacii galbeni, lunar, conform programului stabilit.
Comuna Dofteana a fost deja amendată de Garda de Mediu din cauza acestor fapte, drept pentru care Primăria a investit în camere de supraveghere amplasate strategic, în locuri vulnerabile. Persoanele prinse că aruncă gunoi în locuri nepermise vor fi sancționate cu amenzi drastice.
Facem apel către toți cetățenii să păstreze curățenia comunei! Haideți să avem grijă de comuna noastră și să o păstrăm curată!
Dacă observați persoane care aruncă gunoi în locuri nepermise, anunțați imediat Poliția Locală Dofteana, la următoarele numere de telefon:
Ag. Ghinea Diana – 0740 974 480 – sat Dofteana
Ag. Amarinei Ionuț – 0747 550 517 – sat Dofteana
Ag. Poncoș Eugen – 0742 972 317 – sat Cucuieți
Ag. Meșterca Carol – 0748 826 553 – sat Larga, sat Seaca
Ag. Onea Ion – 0751 459 917 – sat Hăghiac, sat Ștefan Vodă
Primăria Comunei Dofteana – 0234 352001
Doar împreună putem face o schimbare!
Vă mulțumim pentru sprijin și responsabilitate!,, se arată în informarea transmisă.
Sursa foto : Comuna Dofteana