Proiectul „Dac-aș fi fost Dumnezeu” ajunge la Buhusi
Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Primăria Buhuși, organizează evenimentul „Provocări colocviale”, proiect care aduce în prim–plan romanul „Dac-aș fi fost Dumnezeu” (Editura Junimea, Iași, 2021), semnat de Ion Fercu, deținătorul premiului „Ion Petrovici” al Academiei Române, 2020, pentru volumul „Prin subteranele dostoievskiene” (Editura Junimea, Iași, 2018).
Unic în spațiul cultural-artistic-teatral românesc, programul „Provocări colocviale” propune publicului spectator un format inedit de dialog al artelor, ce îmbină cuvântul scris, jocul scenic, cuvântul rostit și armonia sunetelor într-o manieră ce invită la introspecție, ce forțează căutarea unor răspunsuri la întrebările fundamentale ale fiecăruia dintre noi.
După succesul înregistrat de premiera din data de 26 februarie 2021 (Bacău, Centrul de Cultură „George Apostu”), spectacolul va pleca în turneu, prima oprire fiind programată chiar în orașul scriitorului băcăuan. Astfel, vineri, 19 martie 2021, începând cu ora 18.00, concitadinii lui Ion Fercu (și nu numai ei) vor avea oportunitatea de a înțelege că suferința este parte esențială a vieții și că, deloc paradoxal, tot acolo vom găsi și leacurile pentru toate durerile sufletești. Până la urmă, după cum sugerează chiar autorul, fiecare destin uman are la capătul său un „Jurnal de război al Sufletului cu Sufletul și cu Lumea”. Nimeni nu poate scăpa de asta…
Suferința, însă, poate fi sublimată artistic până acolo încât formele sale de exprimare să aducă în jurul lor public, tăcere meditativă și chiar plăcere rafinată. Ne vor dovedi că lucrurile stau chiar așa, tocmai protagoniștii acestui spectacol: soprana Andreea Simon, pianista Cornelia Zurita-Villafranca, cronicarul literar Adrian Gelu Jicu (responsabil cu prezentarea cărții) și, nu în ultimul rând, Geo Popa, cel care semnează scenariul, scenografia și regia spectacolului „Dac-aș fi fost Dumnezeu”. Potrivit formatului „Provocărilor”, spectacolul va fi precedat de prelegerea autorului invitat – Ion Fercu, „Despre Dumnezeu, incertitudini și cunoaștere”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Buhuși, cu stricta respectare a normelor și restricțiilor anticovid. Locurile sunt limitate. Biletele se găsesc la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși.