ECONOMICNațional / Externe

România sprijină economia Ucrainei

România sprijină economia Ucrainei

Într-un an extrem de important din punct de vedere politic, în condițiile în care România se tot împrumută la Uniunea Europeană, Guvernul României a luat o decizie importanta privind susținerea economiei Ucrainei. A  aprobat un Ordin de instituire a ajutoarelor de stat în valoare de 126 de milioane de euro. Aceste fonduri vor fi direcționate către facilitarea expedierii produselor agricole din Ucraina și stimularea comerțului bilateral, precum și pentru asigurarea accesului Ucrainei la piețele internaționale și la lanțurile de aprovizionare globale.

Conform detaliilor din Ordinul publicat în Monitorul Oficial, statul român va investi în infrastructura portuară, concentrându-se asupra facilitării încărcării/descărcării și depozitării mărfurilor pentru a reduce blocada din zona porturilor românești. Obiectivul principal este stabilirea și operarea de urgență a unei rute logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport și să conecteze Uniunea Europeană cu Ucraina.

Schemele de ajutoare de stat vor sprijini investițiile în dezvoltarea rutelor logistice, extinderea serviciilor de transport de mărfuri corespunzătoare și deblocarea potențialului logistic din porturile românești aflate în hinterlandul porturilor ucrainene. Aceste măsuri vor contribui la consolidarea relațiilor comerciale între cele două țări și vor deschide noi oportunități pentru exporturile ucrainene pe piețele internaționale.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura