S-a decis: elevii vor fi testați! Afla ce cuvant de spus vor mai avea parintii

Se pare ca s-a decis: Ministerul Sănătății a aprobat vineri 19 Noiembrie, instrucțiunile privind testarea elevilor cu teste de salivă dar și formularul de consimțământ al părinților. Documentul a fost trimis catre Monitorul Oficial.
In aceste conditii, elevii vor fi testați în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs, fie în sala de clasă, fie în alte spații ori la domiciliu.
Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.
Testele pozitive vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, vor fi eliminate pe un circuit separat.
Recomandări de utilizare a testelor rapide antigen:
1. Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
2. Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;
3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
4. Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
6. Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.





