Se refac pietonalele la Onesti
Primarul Victor Laurentiu Neghina a anunțat public intr-o postare pe Facebook ca in ultima zi a lunii martie vor începe lucrările de refacere a zonelor pietonale.
Se vor reface bordurile, se va monta pavajul și spațiul verde.
“Vom începe cu strada Poștei și vom continua cu strada Plopului, Tineretului, b-dul Oituz – de la Biblioteca Municipală pană la sensul giratoriu – ieșirea din oraș spre Brașov, b-dul Belvedere – de la sensul giratoriu din dreptul hotelului Trotuș spre strada Libertății, urmând ca, după înlocuirea canalizării, să reabilităm trotuarele de pe străzile Perchiului, Rosetti și G. Călinescu. Din 5 aprilie, cu implicarea DPP, începem mai multe lucrări de refacere parcări și reabilitare drumuri. Ca obiectiv pentru acest an fiind refacerea a cel puțin 20 de parcări (1.000 de locuri de parcare). Ne cerem scuze pentru disconfortul inerent, generat de efectuarea respectivelor lucrări!” a precizat primarul Oneștiului Victor Laurentiu Neghina.