Slănic Moldova, gazda primei ediții a „Colocviilor stațiunii” – un eveniment dedicat memoriei, identității și tradiției

Slănic Moldova, gazda primei ediții a „Colocviilor stațiunii” – un eveniment dedicat memoriei, identității și tradiției
Sala Amfiteatru a Complexului Panoramic din Slănic- Moldova a găzduit, zilele trecute, prima ediție a „Colocviilor stațiunii Slănic Moldova – Legende, povești și povestiri”, un eveniment cultural de anvergură, care a adus în prim-plan istoria, tradițiile și identitatea acestui spațiu emblematic din județul Bacău.
Manifestarea a fost organizată de Complex Panoramic – Slănic Moldova, în parteneriat cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), și a fost coordonată de antreprenoarea Alina Șova, inițiatoarea unui demers cultural menit să creeze punți între trecut și prezent, între comunitate și valorile sale.
În cadrul evenimentului a avut loc lansarea volumului „Slănic-Moldova – Legende, povești și povestiri”, semnat de Busnea Romulus Dan, o lucrare care valorifică memoria locului și reunește istoria, tradiția și legenda într-o formă accesibilă publicului larg.
Colocviile s-au bucurat de participarea unui public numeros, format din scriitori, oameni de cultură, muzicieni, artiști plastici, precum și reprezentanți ai administrației publice locale și județene din Slănic-Moldova, Bacău și Târgu-Ocna, confirmând rolul stațiunii ca spațiu de dialog cultural și comunitar.
Au transmis mesaje de susținere și apreciere: Vasile Isvoran, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, Romil Botezatu, director al SPJPTCAS – Bacău, Benone Moraru, primarul orașului-stațiune Slănic-Moldova, Cristian-Aurelian Ciubotaru, primarul orașului Târgu-Ocna, lector univ. dr. Adrian Jicu, Cornel Cepariu, președinte al UZPR – Filiala Bacău, prof. Dan Sandu, scriitor, Alexandru Dumitru, poet.
Discursul cultural a inclus și momente muzicale de colind, susținute de cantautorul comăneștean Constantin Chirilă, precum și de copiii Lavinia Tudureanu și Maia Șova, alături de grupul „Mugurii Cireșoaiei” de la Centrul pentru Servicii Sociale din Cireșoaia.
La final, copiii au primit daruri din partea sponsorului Complex Panoramic, iar participanții au fost invitați să descopere o serie de materiale editoriale dedicate patrimoniului cultural și turistic al județului Bacău, printre care volumul lansat, albumul „Jocul Ursului – Datini și obiceiuri din județul Bacău” și albumul celor 55 de obiective turistice din județ.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă destinsă, prin intervenția cronicarului umoristic Moisa Ion, care a oferit publicului un moment de relaxare și bună dispoziție.
Prima ediție a „Colocviilor stațiunii Slănic Moldova” reconfirmă potențialul cultural al stațiunii și deschide seria unor întâlniri dedicate valorilor locale, memoriei și dialogului cultural.







