ACTUALITATEUltima ORA

Șofer băut, fără permis, cu numere false și cu o seară în arest

Șofer băut, fără permis, cu numere false și cu o seară în arest

Găsește un titlu amuzant pentru:
La data de 16 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în trafic, un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism în comuna Poduri.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau atribuite altui autovehicul.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat ulterior fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.
Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis, sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui vehicul cu numere false.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura