Incendiu la o locuință din Gârleni, județul Bacău. Intervenție în desfășurare
de Acum TV

Incendiu la o locuință din comuna Gârleni. Pompierii intervin cu mai multe echipaje
În aceste momente, pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Gârleni, sat Gârleni, județul Bacău. La fața locului acționează două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Buhuși, care intervine cu autospeciala din dotare. Potrivit primelor informații, incendiul a fost localizat și se manifestă la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Echipajele operative depun eforturi pentru lichidarea focului și pentru limitarea efectelor negative, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din zonă. Până la acest moment nu au fost raportate victime. Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească cauza probabilă a producerii incendiului după finalizarea misiunii. Misiunea este în dinamică, iar vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.






