ACTUALITATEUltima ORA

Tânăr amenințat cu obiect contondent în Bacău, salvat de polițiștii locali

de Acum TV

Tânăr în siguranță după intervenția rapidă a polițiștilor din Bacău

Un tânăr de 29 de ani a fost pus în siguranță după ce a apelat serviciul 112, semnalând că o persoană necunoscută l-ar fi amenințat cu un obiect contondent. Incidentul a avut loc în timp ce tânărul transporta un client în cadrul unei curse private pe strada Bradului. Potrivit polițiștilor, în timpul deplasării, clientul i-ar fi oferit șoferului spre vânzare un telefon mobil, pentru care tânărul ar fi plătit 220 de lei. Ajunși la destinație, vânzătorul ar fi solicitat restituirea telefonului fără a returna banii și, în acel moment, l-ar fi amenințat cu un obiect contondent. În urma amenințării, șoferul a apelat imediat la Poliție. O patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a fost direcționată de urgență la fața locului și a început căutările în zonă pentru identificarea persoanei implicate, care fugise. Urmare a semnalmentelor și a căutărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani. Cazul a fost preluat de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, iar după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor incidentului.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura