ACTUALITATEUltima ORA

Moartea doamnei Baluș. Diagnosticată cu faringită la Spitalul Județean Bacău, a murit acasă 4 zile mai târziu, în urma unui infarct masiv: Ați venit aici pentru durere în gât?

Nuțica Baluș avea 67 de ani și locuia la Bacău. Lucrase, timp de 42 de ani, ca asistentă în secția de Pediatrie a spitalului județean din oraș. În dimineața zilei de 12 octombrie, și-a sunat fiul, care locuia în București, spunându-i că îi este rău – avea dureri toracice, vărsături și greață. Nuțica Baluș și-a anunțat fiul că vrea să sune la ambulanță pentru a merge la spital, iar fiul a a decis imediat să plece cu primul tren spre Bacău. Nuțica Baluș a așteptat 3 ore în Unitatea de Primiri Urgențe până să fie consultată, spune familia, iar diagnosticul pus a fost faringită – i s-a dat tratament cu un antibiotic și Nurofen și a fost trimisă acasă.

Info pe scurt:

  • Dorian Ilie, fiul Nuțicăi Baluș, a declarat pentru HotNews.ro că mama sa a fost consultată, pe 12 octombrie, în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului în care lucrase o viață ca asistentă în secția de Pediatrie, unde a ajuns cu ambulanța, de medicul Laura Cristina Vrabie, pe care o acuză că i s-a adresat Nuțicăi Baluș cu „Doamnă, ați venit aici pentru durere în gât? Lăsați-ne în pace, avem treabă!”.
  • A fost trimisă acasă cu diagnosticul de faringită și i s-a prescris Nurofen și un antibiotic.

  • Nuțica Baluș a murit acasă, pe 16 octombrie, la 4 zile după ce ajunsese cu ambulanța la spital, sub privirile neputincioase ale fiului ei, venit între timp de la București, în urma unui infarct masiv, constatat de echipajul de pe ambulanță, care nu a mai putut face nimic pentru a o salva.
  • HotNews.ro a încercat în mod repetat să o contacteze, în ultimele zile, pe doctorița Laura Cristina Vrabie, atât telefonic, cât și prin SMS, pentru a oferi un punct de vedere în acest caz. Doctorița Laura Cristina Vrabie nu a răspuns apelurilor noastre repetate și nici mesajelor.

  • Acum, fiul Nuțicăi Baluș, Dorian Ilie, spune că vrea să se facă dreptate după moartea mamei sale. A depus o plângere la Colegiul Medicilor și spune că va depune una și la spital și se va adresa și instanței.

  • De cealaltă parte, HotNews.ro a luat legătura cu managerul Spitalului, Adrian Popa, care a promis că va reveni cu un punct de vedere pe acest subiect, lucru care nu s-a mai întâmplat.

  • În aceste condiții, am discutat cu Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bacău. Aceasta spune că la unitatea medicală nu a fost depusă până în acest moment nicio reclamație împotriva doctoriței Vrabie, iar spitalul „s-a autosesizat din presă, după ce au venit ziariștii la noi”. Mirela Romaneț adaugă că decizia în acest caz este la Colegiul Medicilor, nu la spital: „În funcție de rezultatul pe care îl vom avea de la Colegiul Medicilor vom decide și noi măsurile ulterioare. Deocamdată, este un medic ca oricare altul (despre Laura Vrabie – n.red.).”
  • De asemenea, HotNews.ro i-a contactat telefonic și pe reprezentanții Colegiului Medicilor Vaslui, unde fiul Nuțicăi Baluș a depus o plângere pentru malpraxis împotriva doctoriței Laura Cristina Vrabie, deoarece aceasta este înscrisă în Colegiul Medicilor Vaslui. Am dorit să îi întrebăm pe reprezentanții Colegiului Medicilor Vaslui când ar putea fi discutată această plângere. Reprezentanții Colegiului Medicilor Vaslui ne-au transmis, telefonic, că ne pot răspunde la întrebare doar în scris, în niciun caz telefonic sau pe mail, iar întrebarea trebuie trimisă prin poștă, pe adresa Colegiului Medicilor Vaslui: Strada Spiru Haret nr. 5, bloc 99, etaj 3, Vaslui.

Povestea ultimelor zile din viața Nuțicăi Baluș, așa cum o spune fiul său: „O moarte nedreaptă, stupidă. Vreau să se facă dreptate”

Povestea ultimelor zile din viața Nuțicăi Baluș, începând din dimineața de 12 octombrie, când a chemat ambulanța, așa cum o spune fiul său, Dorian Ilie:

„Pe data de 12 octombrie, la ora 7:30 dimineața, mama m-a sunat acuzând stare de rău, dureri toracice, vărsături, greață și a zis că cheamă ambulanța să se ducă la spital.

Eu locuiesc de 20 și ceva de ani în București, iar mama locuia în Bacău.

Am plecat cu primul tren spre Bacău.

Dorian Ilie, fiul Nuțicăi Baluș:

Baluș:

Loading video

Între timp, ea a ajuns la spital, mi-a spus la telefon că a așteptat 3 ore în triajul Spitalului Județean de Urgență Bacău, în ciuda faptului că ambulanța a venit și a pus cod 32 de urgență pe fișa de externare care a ajuns la mama.

Ajunsă în triaj, a fost preluată de doctorița Laura Cristina Vrabie, care, pe un ton zeflemitor și disprețuitor, i-a spus ‘Doamnă, ați venit aici pentru durere în gât? Lăsați-ne în pace, avem treabă!’.

I-au fost efectuate câteva investigații medicale, printre care și o electrocardiogramă care fie nu a fost niciodată citită, fie a fost citită în mod eronat.

Mama a fost externată cu diagnosticul de faringită, i s-a dat un tratament cu Nurofen și cu un antibiotic și a fost trimisă acasă.

În următoarele 2-3 zile, starea ei a fost una relativ stabilă și chiar ameliorată, însă 4 zile mai târziu, pe data de 16 octombrie, în jurul prânzului, în timp ce eram în casă, mama s-a așezat pe pat și a intrat în stop cardiorespirator.

Am chemat ambulanța imediat, au venit după 25 de minute. S-au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. S-a pronunțat decesul din cauza unui infarct cardiac masiv.

Prima și ultima fotografie a lui Dorian Ilie cu mama sa, Nuțica Baluș

Medicul a pus un diagnostic greșit, i-a dat un tratament greșit și a fost trimisă acasă. De la infarct la faringită. Așa s-a întâmplat la Spitalul Județean Bacău.

Câteva zile mai târziu, după ce am ieșit din starea de șoc imediată, am trimis acest EKG mai multor medici cardiologi, prieteni și cunoștințe, pe Whatsapp, care mi-au explicat foarte scurt și foarte rapid că EKG-ul respectiv, pe care mama l-a făcut în serviciul de urgență al spitalului, arăta clar un infarct în curs de desfășurare, infarct pe care medicul de urgență, Laura Cristina Vrabie, nu a fost în stare să îl vadă, să îl diagnosticheze și nici să îl trateze.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura