SOCIALUltima ORA

ZILELE MEDICALE DE LA MOINEȘTI EPICENTRUL CHIRURGIEI! 2.000 DE DOCTORI, INTERVENȚII SPECTACULOASE ȘI PERSONALITĂȚI INTERNAȚIONALE

ZILELE MEDICALE DE LA MOINEȘTI EPICENTRUL CHIRURGIEI! 2.000 DE DOCTORI, INTERVENȚII SPECTACULOASE ȘI PERSONALITĂȚI INTERNAȚIONALE
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești sărbătorește 20 de ediții ale Zilelor Spitalului și marchează momente istorice în chirurgia românească

Moineștiul devine, între 10 și 12 iulie, un veritabil centru al medicinei românești și internaționale. Dr. Adrian Cotârleț, managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, organizarea cele de-a douăzecea ediții a Zilelor Spitalului, un eveniment care va reuni mii de cadre medicale și personalități de marcă din domeniul sănătății.

„Bună ziua și în numele colectivului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești vă mulțumim că ați venit la această conferință de presă”, și-a început discursul dr. Cotârleț, evidențiind dubla semnificație a acestei ediții: 30 de ani de la prima operație de chirurgie laparoscopică realizată la Moinești – spital care a fost pionier în acest domeniu în România – și 50 de ani de activitate în actuala locație.

O ediție de referință, cu mii de participanți

Managerul spitalului estimează că manifestările vor aduna aproximativ 2.000 de cadre medicale, incluzând medici, asistenți, kinetoterapeuți, psihologi și dieteticieni din aproape 200 de spitale din România. Lor li se vor alătura profesori din Statele Unite, Uniunea Europeană, Israel și Republica Moldova, membri ai Academiei Române, Academiei de Științe Medicale și Academiei Oamenilor de Știință din România.

Pe plan diplomatic, evenimentul va fi onorat de prezența Consulului General al Republicii Moldova, dar și a Ambasadorului Sloveniei în România, iar organizatorii așteaptă confirmări și din partea altor oficiali.

Chirurgie pentru cei nevoiași, cu sprijinul Clubului Rotary

Un element special al ediției din acest an îl reprezintă programul de operații oftalmologice susținut de medici membri ai Clubului Rotary, care vor asigura gratuit protezele pentru pacienți neasigurați. Costurile intervențiilor vor fi suportate integral de Clubul Rotary, demonstrând încă o dată solidaritatea dintre comunitatea medicală și cea locală.

În plus, pentru prima dată, va exista o sesiune dedicată medicilor rotarieni, cu participarea unor personalități de rang înalt din Rotary România și Republica Moldova, inclusiv pas-președintele Clubului și guvernatorul, profesor de chirurgie la Grenoble.

Sesiuni dedicate pentru toate specialitățile

Pe lângă sesiunile științifice medicale și chirurgicale, programul cuprinde secțiuni speciale pentru asistente medicale, dieteticieni, psihologi clinici și kinetoterapeuți. La lucrările dedicate kinetoterapeuților sunt așteptați profesorul Vlad Ciurea, neurochirurg de renume internațional, și cadre universitare din țară și din străinătate, inclusiv din Republica Moldova.

Evenimentul va mai găzdui și o întâlnire a Asociației Alianța Spitalelor din România, care reunește peste 60 de manageri de spitale. Discuțiile se vor concentra pe problemele actuale din sistemul medical și pe conturarea unui punct de vedere comun la nivel legislativ și administrativ.

Sprijin la cel mai înalt nivel

Dr. Adrian Cotârleț a precizat că există confirmări de participare din partea Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și, posibil, a Colegiului Național al Medicilor, ceea ce subliniază importanța și amploarea evenimentului.

 

Zilele Spitalului Moinești nu sunt doar un prilej de sărbătoare, ci și un exemplu de excelență, pionierat și colaborare în folosul pacienților și al comunității medicale din România.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura