SALVAT de vecini, dar cu ARSURI extrem de GRAVE

SALVAT de vecini, dar cu ARSURI extrem de GRAVE
La un pas de tragedie : un bărbat a suferit arsuri grave pe întreg corpul în urma izbucnirii unui incendiu în apartamentul său.
Acesta ar fi fost în pragul unei tragedii dacă vecinii nu ar fi intervenit la timp pentru a-l salva.
Alerta a fost dată la Dispeceratul 112 în această seară, semnalând un incendiu la un apartament de pe Aleea Ștrandului din Tecuci. Două autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Tecuci și un echipaj SAJ Galați au fost trimise de urgență la locul evenimentului. La sosirea pompierilor, riscul de extindere a incendiului dispăruse, dar locatarii evacuaseră bărbatul din apartament, acesta prezentând arsuri grave de gradul III și IV.
Căpitanul Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Galați, a declarat că bărbatul inconștient a fost predat echipajului SAJ și transportat inițial la Spitalul din Tecuci. Din cauza gravității rănilor, s-a decis transferul pacientului de la Spitalul Municipal Tecuci la Spitalul Județean Galați.





