Reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru locuitorii din zonele afectate de poluare

Azi, (marti – 13 Decembrie- n.n) a fost depus un proiect de lege de către deputații Catalina Ciofu, Elena Haratau, Mircea Fechet și senatorul Daniel Fenechiu un proiect de lege pentru reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele din zonele afectate de poluare.
“Am depus azi o inițiativă legislativă alături de colegii parlamentari Elena Hărătău, Mircea Fechet și Daniel Fenechiu, pentru reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani la persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în Comănești și pe o rază de 8 km în jurul localităţii.
Reducerea se face fără penalizarea prevăzută la alin. (4), din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ca urmare a
poluării remanente de care au suferit.
În minele din Comănești, în 1940, când tehnologiile erau tot mai avansate, a lucra zilnic în praf, uneori chiar în apă până la brâu, în fumul toxic al locomotivelor ce asigurau transportul cărbunelui din subteran și cu riscul surpărilor, a însemnat pentru mineri condiții grele de muncă. Condițiile de muncă și-au spus cuvântul asupra stării de sănătate pentru majoritatea minerilor, aceștia suferind de diferite boli după anii munciți în subteran (boli de plămâni, astm, reumatism, boli ale articulațiilor).
În anul 1954, a fost construită Termocentrala Comănești, cu o putere de 25 MW, fapt ce a permis mărirea capacității de aprovizionare cu energie electrică și agent termic folosit de consumatorii industriali și casnici din zonă și împrejurimi.
Un lucru benefic, de altfel, pentru dezvoltarea industriei, dar în același timp, poluarea și-a pus amprenta pe toată Valea Muntelui. Noxele emanate din arderea cărbunelui, praful rezidual ce ieșeau zilnic pe coșul termocentralei, sterilul rezultat din arderea cărbunelui care era depozitat în zonă, au afectat sănătatea multor generații de comăneșteni. Ca un exemplu concret, iarna, la Comănești zăpada nu era albă. Aici zăpada devenea gri în câteva minute, la fel și rufele gospodinelor întinse la uscat. Este greu de imaginat cum arată plămânii locuitorilor zonei care au fost expuși la această poluare.
Am încredere că inițiativa va fi susținută și de forul legislativ” a transmis Catalina Ciofu in informarea de presa.






