ECONOMICUltima ORA

Verificări ale polițiștilor de la economic

Verificări ale polițiștilor de la economic- În data de 01 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protectia Consumatorului Bacău, au efectuat verificări pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, au fost verificați 45 operatori economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 contravenţii, în valoare de 97.500 lei.

Totodată, pentru 3 operatori economici s-a dispus suspendarea activității până la data la care se vor dota cu aparate de marcat electronice fiscale și au fost confiscați valoric 5.207 de lei.

Exemplu:
         În urma controlului efectuat la un operator economic din municipiul Bacău, s-a constatat faptul că, societatea desfăşura activităţi de comercializare flori fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

         În consecinţă, pentru abaterea constatată societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a sumei de 1.459 de lei reprezentând contravaloarea flori comercializate şi nefiscalizate.

Și în perioada următoare vor fi desfășurate activități specifice în scopul respectării prevederilor Ordonanţei Guvernului 28/1999 de către toți operatorii economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura