ACTUALITATEUltima ORA

Noi detalii despre agresiunea de la Pârgărești. Bărbatul din Suceava a ajuns la spital cu răni la față și gât

de Acum Tv

Noi detalii despre agresiunea de la Pârgărești. Victima a ajuns la spital cu răni grave. Familia povestește ce s-ar fi întâmplat

Apar noi informații în cazul conflictului produs în satul Bahna, comuna Pârgărești, în urma căruia un bărbat de 42 de ani, din județul Suceava, a ajuns la spital cu numeroase răni la nivelul capului, feței și gâtului.

După publicarea informațiilor oficiale transmise de IPJ Bacău, o rudă a victimei a contactat redacția ACUM TV și a relatat propria versiune asupra incidentului. Aceasta susține că situația ar fi fost mult mai violentă decât reieșea din primele informații făcute publice.

Potrivit rudei, victima se afla în vizită la niște prieteni, unde se afla și bărbatul de 44 de ani indicat de polițiști ca fiind cel care l-ar fi lovit. Familia susține că acesta i-ar fi adresat în repetate rânduri cuvinte jignitoare bărbatului din Suceava și i-ar fi cerut să plece.

Conflictul ar fi escaladat în momentul în care victima s-a ridicat să plece. Ruda susține că bărbatul ar fi fost lovit cu un pahar din sticlă, iar agresiunea ar fi continuat cu mai multe lovituri în zona capului și a feței.

Fotografiile transmise redacției, realizate după incident, arată că bărbatul prezintă multiple răni suturate la nivelul feței și capului, precum și o plagă suturată în zona gâtului.

Familia afirmă că una dintre leziuni s-ar fi aflat foarte aproape de o zonă vitală și susține că medicii le-ar fi atras atenția verbal asupra gravității acesteia.

Ce spune oficial Poliția

Potrivit IPJ Bacău, incidentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan. Un bărbat de 42 de ani, din județul Suceava, ar fi fost lovit de un bărbat de 44 de ani, din comuna Pârgărești. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

ACUM TV va actualiza informațiile în momentul în care vor exista noi date oficiale în acest caz.

Atenție! Fotografiile conțin imagini cu puternic impact emoțional.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Descoperă mai multe la Acum TV

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura